Ilaria este mentor pe TeachU. Printre multe altele, este studentă la Studii Europene și Psihologe în Cluj, fostă participantă și voluntară la Champions United și fondator și organizator al Laboratorului de oportunități.

Pentru început, vorbește-mi puțin despre tine.

Sunt studentă la două facultăți în prezent. Inițial am început doar una, dar văzând cât de dinamică și, în același timp, nesigură e lumea mi-am spus că nu pot să știu dacă o să reușesc să fac ceva doar în domeniul ăla. Așa că m-am gândit că o altă specializare, poate ceva ce nu are legătură cu ce am început prima dată, o să-mi dea mai multe șanse. Și cumva asta mi se pare foarte apropiat și de ce face TeachU. Nu sunt doar materiile de bază acolo, doar lucrurile pe care le învățăm la școală, sunt multe alte lucruri pe care ei le pot învăța, ceea ce e super cool. Acum, despre mine… Mi se pare că fiecare om cu care am lucrat sau pe care l-am cunoscut și-a făcut o părere despre mine în funcție de contextul în care ne-am cunoscut. Probabil ce aș spune eu despre mine e puțin sau mai mult diferit de ce cred alți oameni. Dar dacă știu că e un lucru pe care toată lumea l-ar spune despre mine e că-mi place să ajut oamenii.

Sunt de acord. De când ne-am cunoscut la Creatori de viitor și am auzit de Laboratorul de oportunități, iar ulterior, când ai fost nominalizată la Gala Voluntariatului am înțeles că asta e ceva ce te definește. Poți să-mi spui mai multe despre experiența ta de voluntariat și despre ce te motivează să faci asta?

Era o perioadă, mai ales în liceu, când am avut acces la cele mai multe oportunități de voluntariat, în care mama îmi spunea că vin acasă și stau ca la hotel, doar ca să dorm. În rest eram pe oriunde în altă parte. Prima mea activitate de voluntariat a fost un carnaval de reciclare prin clasa a VI-a. Trebuia să ne îmbrăcăm în saci de gunoi și să defilăm pe holul școlii, nu era nimic extraordinar. Dar cineva trebuia să facă și asta și mie mi se părea super că eu fac asta pentru toată școala. Am avut foarte multe activități mici și mi se părea că nu mai cresc, că nu ajung să fac nimic, într-un ONG de exemplu. Asta până când a apărut o bursă în SUA care mi-a schimbat total percepția despre mine, despre ce ar trebui să fac, despre viață în general. Am fost într-o tabără acolo, nu am făcut nimic ieșit din comun, dar impactul pe care l-a avut acea experiență s-a văzut în ce am făcut după. Când m-am întors, m-am hotărât nu doar să mă implic în ce fac alții, ci să-mi fac propriile mele proiecte. În timp, asta s-a materializat în Laboratorul de oportunități. Nu vreau să-mi asum meritul pentru idee, pentru că nu a fost a mea, ci a altcuiva din echipa inițială. În schimb, mi-am dorit foarte mult să se realizeze și mai ales să fie un proiect care rămâne în timp. Cred că toate activitățile mici de voluntariat pe care le-am făcut au dus la proiectele de mai târziu care încă funcționează.

În ce alte proiecte ai mai fost implicată?

Am avut principiul ăsta de a nu mă duce la un proiect mai mult de o singură dată, ca participant sau organizator. L-am încălcat de prea multe ori. Cel mai important chiar cu CU. Am fost prima dată în 2016 și mi-a plăcut foarte mult, era o cantitate foarte mare de informații din care mi-am luat o parte, dar cealaltă parte nu se asimilase, iar eu mai voiam: informațiile, oamenii mișto. Așa că m-am dus și anii următori. A mai fost un proiect cu care am făcut același lucru. Era de fapt un ONG din care am făcut parte la un moment dat, Asociația Generației de Azi care făcea tot timpul școli de vară și de iarnă, dezvoltare personală, profesională și erau foarte utile pentru elevii de liceu. Chiar dacă acum nu se mai organizează sub numele ăla, același principiu a fost dezvoltat de multe alte ONG-uri. Mi se par de ajutor, pentru că la evenimente cei care vorbesc sunt în general tineri, iar ideile lor (chiar dacă unele sunt scoase din cărți, pentru că la 20 de ani nu poți avea o vastă experiență în leadership, de exemplu) pot ajuta să schimbe ceva pentru cineva cu o experiență minimă. Cred că orice elev de liceu are multe de învățat din evenimentele astea.

Să revenim puțin la TeachU, unde ești mentor de română, engleză, debate și public speaking. De ce tocmai aceste subiecte?

Prima dată când m-am înscris pe TeachU, am pus engleza. Îmi place să predau în general, nu contează ce, dar engleza a fost prima opțiune pentru că am o poveste mai interesantă cu ea. În clasa a IV-a am venit acasă la mama cu Insuficient la limba engleză. Nu știam să spun cum mă cheamă, să întreb câți ani ai sau cât e ceasul, lucruri pe care toată clasa le știa. Așa că în clasa a V-a am fost obligată să merg la meditații. Eu nu voiam, nu mi se părea că o să am nevoie de limba engleză în viața asta și că e ceva ce oamenii învață pentru că au niște preconcepții, iar pentru mine nu mi se părea deloc relevant să o învăț. M-am dus la pregătire un și jumătate, dar pregătire de fapt am făcut doar jumătate de an, pentru că un an i-a luat profei să scoată de la mine 3 cuvinte. Chiar dacă știam răspunsul, nu voiam să-i răspund. Credeam că la un moment dat voi învăța engleza pentru că vreau eu și ăla nu era momentul meu. A fost oribil și am crezut ca nu voi vorbi engleză niciodată. Toate astea ca un an mai târziu să plec în America, iar după mai mulți ani să ajung să predau engleză pe TeachU sau altor oameni din jurul meu. Cred că încă sunt elevi care gândesc așa, nu vor să facă meditații sau să învețe, convinși că nu o să aibă nevoie de un anumit lucru. Și nu e adevărat, iar eu mi-am dat seama până la urmă de asta. Apoi, ca să aleg celelalte materii, m-am gândit la ce sunt bună sau la ce am fost bună în liceu. Adică la română. Am fost la olimpiade în trei din patru ani de liceu și mi-a plăcut foarte mult. Iubesc să interpretez un text, să-i înțeleg dedesubturile și ce a simțit cineva scriindu-l. Mi s-a părut interesantă limba română și de aia am învățat-o. Încerc să le arăt asta și oamenilor care vin pe TeachU mai mult sau mai puțin de nevoie: că limba română e de fapt interesantă. Iar debate-ul și public speaking-ul mi-au plăcut foarte mult, deși nu m-am născut în generația care să prindă multe oportunități de public speaking. În schimb, se făcea debate; am fost la un moment dat într-o echipă care se pregătea pentru un concurs și era o dinamică pe care nu o mai întâlnisem nicăieri. Trebuia să gândești repede, să vorbești repede, dar și să aibă sens ceea ce spui. Nu am avut mari rezultate atunci, pentru că eram la început. Dar am învățat după, am continuat să fac asta și am urmărit multe meciuri de debate. Iar legat de public speaking, cred că prima dată când mi-am asumat rolul de a vorbi în public a fost la o activitate în clasa a IX-a. Nu era organizată de școală, dar eram cu mulți colegi de-ai mei. Trebuia să vii cu o poveste și să o prezinți în fața oamenilor. Nu făcuse nimeni asta, probabil tocmai din rușinea de a vorbi în public. Inițial, eu nu alesesem să particip la activitatea asta, era opțională, dar m-am ridicat și am spus că încerc eu. Și am tot vorbit, iar ideile tot veneau și m-am surprins chiar pe mine. Pe toate le cultiv constant, chiar dacă nu mai am acces direct la ce se face la școală la engleză și română, încă mai descopăr lucruri noi, curiozități, exerciții. Vreau ca, fiind meditator pe TeachU, să îi fac pe elevi să vadă în aceste materii lucrurile pe care le-am văzut și eu, nu să vadă în primul rând că trebuie învățate pentru că e nevoie de ele și atât. Vreau să vadă că sunt frumoase, interesante și că te pot face să te simți puternic dacă le știi.

Dar dacă tu ai descoperit lucrurile astea deja și le apreciezi, de ce nu continui să le cultivi doar pentru tine și vrei să dai mai departe descoperirea?

Pentru că mie mi-ar fi fost util să îmi spună cineva niște lucruri sau mai ales să nu-mi spună unele lucruri: că trebuie să fac sau să știu ceva fără să îmi dea și un motiv pentru asta. Poate așa sunt eu și alții nu își pun întrebări legate de orice li se spune. Eu am descoperit întâmplător toate astea în unele materii. Cei care se înscriu pe TeachU poate vin din nevoie, nu pentru că vor sa descopere ceva. Vreau să pot sa îi ajut să învețe măcar cu plăcere ce aleg să învețe, dacă nu neapărat să caute ceva diferit, nou.

Cum te simți când predai?

Ce îmi place cel mai mult e când după un timp un elev îmi spune: “tu m-ai învățat chestia asta, acum o știu”. Sentimentul ăla când auzi că datorită ție cineva a reușit să treacă peste un obstacol, adică a reușit să învețe ceva ce nu reușea singur, e tot ce îți trebuie ca să continui sau să te apuci să dai meditații. E greu la început să stabilești un mod de a preda potrivit pentru fiecare elev, pentru că fiecare om e diferit. Poți să ai pe cineva care e clasa a VIII-a și vrea să meargă la un liceu cu profil bilingv sau cineva care e adult și poate are copii de vârsta ta, dar s-a decis să învețe o limbă străină, pentru ca are nevoie de un salariu mai mare. Nu poți să le predai în același fel, dar trebuie să găsești o metodă care să aibă același rezultat: să îi învețe ceea ce își doresc să învețe. E interesant și e provocator, pentru că unii oameni au răbdare mai multă, alții mai puțină, unii oameni sunt mai liniștiți, alți vorbesc peste tine și tu trebuie să te pliezi pe fiecare.

Ai observat că sunt anumite sfaturi sau metode care funcționează bine?

Eu am dat un sfat tuturor celor care au venit la meditații la engleză, dar pe care eu nu l-am pus în practică. L-am auzit de la mulți oameni și am zis să îl dau mai departe și să văd care e feedback-ul elevilor. Așa că le-am zis să se uite la filme fără subtitrare. Toți cei cărora le-am spus mi-au zis că ei deja fac asta pentru că au auzit de la alți oameni de el. Este un mister pentru mine dacă funcționează sau nu, dar toți încearcă și par mulțumiți. La română le spun ca să citească cu atenție. Nu ca să rețină despre ce e vorba în text, ci mai ales ca să înțeleagă ce i-a făcut pe oameni să simtă lucrurile alea. La engleză le spun să accepte orice le cade în mână și e în engleză. Că e pe spatele ambalajului de cartofi congelați sau e un articol într-un ziar, nu contează – e în engleză și o să-i ajute. La public speaking și debate, în afară de avea încredere în ei și mici exerciții de dicție, nu îi sfătuiesc pe oameni mare lucru. E despre ei, despre ce îi face pe ei să se simtă bine și a rămâne cu ceva din tot ce facem. Nu e despre performanță, chiar dacă ei cer asta inițial.

Din ce mi-ai povestit, pare că tot ce faci tu se învârte cumva în jurul educației și nevoii de educație. De ce te dedici așa mult acestui concept?

Mi se pare o întrebare foarte amuzantă, pentru că pentru mine pare așa simplu: fără educație suntem nimic. Sunt absolut convinsă, aș băga mâna în foc că educația – de orice fel – este ceea ce îi salvează pe oameni. Fie că ne referim la lucruri mici, că educația te poate salva dintr-o situație, fie că ne referim la întreaga lume și la atitudinea societății față de anumite lucruri, persoane, situații, fie că vorbim despre pregătirea și comportamentul pe care îl au studenții după ce termină facultatea, toate lucrurile astea înseamnă educație. Nu pot vorbi despre o educație făcută corect, pentru că asta e interpretabil, pentru fiecare asta înseamnă altceva. Dar cred că dacă educația nu e făcută cu pasiune și de către cineva cu o minimă pregătire, nu are nimeni nicio șansă să facă nimic. Suntem ușor de manipulat dacă nu suntem educați , suntem fără nicio oportunitate de dezvoltare. Nu pot spune că oamenii nu au educație în general, dar pot spune că educația ca domeniu în care mi-ar plăcea să activez în viitor este unul dintre domeniile în care trebuie să se lucreze cel mai mult și constant. Dacă nu e educație, nu e nimic.

La ce te gândești când spui că ai vrea să activezi în educație?

Nu aș vrea să fiu neapărat profesor, deși respect foarte mult profesorii. Mi-ar plăcea să fiu consilier, fie pe o anumită temă, fie consilier în general, pentru că pot face asta după ce termin Psihologia. Mi se pare că aș fi mai aproape de elevi fiind consilier decât fiindu-le profesor. Din oficiu ar fi mult mai relaxați să-mi vorbească și asta m-ar face să simt că am un impact mai mare.