Vorbește-mi despre tine. Cine ești, cu ce te ocupi?

În zilele de azi, principala mea preocupare este să-mi populez micul balcon, obligatoriu cu o carte în mână. Probabil că dacă aș sta acolo în alte circumstanțe s-ar petrece o nenorocire, în balconul meu nu se intră fără carte, s-a obișnuit prea mult cu ele. Las din mână Maestrul și Margareta lui Bulgakov și mă gândesc că o pereche în plus de ochi n-ar fi chiar de prisos. Ah, era sa uit! Numele meu e Viviana Doliș, sunt în clasa a 11-a la Colegiul Național ”Gheorghe Vrănceanu”, din atât de bacovianul oraș Bacău.

Povestește-mi despre subiectele pe care le predai și cum ai ajuns să fii pasionată de ele.

Atunci când am auzit de platforma TeachU am știut din primul moment că aș iubi la nebunie să predau Istorie. Adevărul e că pasiunea mea pentru Istorie a existat undeva în adâncul meu, dintotdeauna, fără să am cunoștiință despre acest fapt pentru multă vreme. Momentul în care am realizat acest lucru a fost prima mea participare la Olimpiada pe Istorie. Parcursul meu a fost, sinceră să fiu șocant, mai ales când m-am trezit pe locul I la Națională. Și dintr-odată, ideea că într-o zi m-aș putea numi istoric, că m-aș insera în linia acestor zei ca Herodot, Spengler sau Iorga, parea mai reală și mai plăcută ca nimic altceva pe lumea asta. Cred că marea înțelepciune a omului este puterea acestuia de a citi semnele pe care i le trimite Universul. Olimpiada am luat-o ca pe un semn, semn că eu trebuie să devin un ”profet al trecutului”. Limba și Literatura Română a fost o preocupare mai evidentă fiindcă mereu am citi și am divinizat Logosul mai mult decât orice religie. Ce e cel mai neașteptat la mine, ca mentor e materia de Istoria Artei. Îmi place că văd din ce în ce mai multe share-uri pe social media la tablouri și oameni în muzee. Studiul acestui domeniu m-a învățat că arta și omul sunt îngemănați, că Picasso și gașca lui de cubiști nu sunt niște iconoclaști, că Dali nu e un ticălos și că Joyce e probabil unul dintre cei mai geniali scriitori din istorie. Nu știu cât de mult succes voi avea cu materia aceasta. Eu încă îmi aștept studenții.

E TeachU prima ta experiență de predare? Dacă nu, cum a fost la început și cum s-a schimbat pentru tine această experiență? Dacă da, cum ți se pare?

TeachU este într-advăr prima mea experiență de predare într-un cadru mai organizat, deși dintotdeauna am fost genul acela de coleg care îți explică materia la Istorie înainte teză sau îți timite un mesaj vocal cu toate motivele din ultima poezie studiată în clasă. Sunt mentor pe TeachU de foarte puțin timp. Fiecare email pe care îl primesc cu ”Ai o cerere de meditație nouă” e pură fericire. Fericire că pot cunoaște pe cineva nou, că pot să ajut, că pot să înlătur niște blocaje cu care se confruntă mulți elevi în ceea ce privește educația.

Cum te raportezi tu la conceptul de educație?

Cred cu tărie că educația e cea care poate face diferența între omul-masă și acel cetățean responsabil de care are nevoie cu disperare societatea. Din păcate această pătură de om-masă se îngroașă alarmant în ziua de azi, trăim într-o lume în care ei conduc, iar intelectualii sunt ostracizați la o periferie de unde vocea lor se aude din ce în ce mai puțin. Până vor deveni doar un ecou. Acolo ne vom epuiza, ne vom pierde ca specie. Educația ne salvează de la declinul total, de la cadere în abis. Dacă nu vrem să luăm istoria de la capăt trebuie să fim adepții lui Picco della Mirandola și să ne scriem deasupra patului deviza sa: De omni re scibili (Despre tot ce se poate ști). Numai cel care știe de toate este un om care poate face diferența între bine și rău. Și cred că acesta e marele secret al supraomului pe care îl visa Nietzsche.

Ce te-a determinat să te înscrii ca mentor voluntar pe TeachU și ce te motivează să continui să o meditezi?

Întotdeauna când aflu ceva nou, simt un impuls imposibil de controlat de a vorbi cu cineva despre asta. Cred că dacă s-ar acumula prea multe idei fără un debușeu conversațional mi-ar crește anexe de cuvinte. Vreau să-mi conserv fiziologia așa că îmi caut întodeauna oameni interesați să facă un mic comerț de cunoaștere. Voluntariatul pe TeachU mă ajută în principiu să-mi exersez misiunea de didact, de om care să răspândească cunoaștere, un fel de agent (007) civilizator.

Care e partea care ți se pare cea mai dificilă și cum încerci să treci peste ea?

De fiecare dată când am o meditație nouă sufăr în secret de un sindrom de tipul patul lui Procust. Am o teamă că poate nu voi reuși să mă pliez pe nevoile studentului meu. De asemnea intervine și fobia de Sfinx. Dacă studentul meu îmi pune o întrebare la care nu voi ști răspunsul?

Ce îți place cel mai mult la a fi mentor?

Pur și simplu ador să lucrez cu oamenii. Am o răbdare probabil infinită, căreia încă îi mai caut capătul. Cred că cele mai plăcute sunt dialogurile în care vezi că până și cel din fața ta este complet implicat.

Ai anumite metode prin care predai care ai observat că funcționează sau sfaturi pe care le dai elevilor pentru a învăța mai eficient?

Mi-a plăcut foarte mult ideea anticilor că de fapt posedăm întreaga cunoaștere, că noi nu învățăm nimic, ci doar ne amintim. Prin dialog reușim să rememorăm ceea ce e înscris deja în intelectul nostru, iar probabil aceasta e ce mai eficientă tehnică de învățare. În general îl las pe cel din fața mea să-și expună părerea pentru că urăsc să vorbesc de una singură.

Ai vreun model (profesor, mentor) care te inspiră prin felul în care predă/transmite informația?

În general îmi place să iau de la fiecare om pe care îl întâlnesc câte ceva. Țin minte un capitol din Gog al lui Papinni, în care extravangantul milionar era nespus de dezamăgit de faptul că noi nu ne aparținem, că suntem o sumă de caractere pe care o moștenim de la alții. Nu văd aici un motiv de jale, ci de bucurie. Devenim din ce în ce mai complecși pentru că descindem din sute de generații de modele. În tehnica de a studia istoria un rol marcant l-a jucat actuala mea profesoară de istorie, fară care probabil n-aș fi fost ceea ce sunt eu azi.

În final, e ceva ce ai vrea să povestești sau să transmiți, fie despre experiența ta pe TeachU sau în general despre mentorat, învățare sau pasiunea ta?

Am doar 18 ani, dar mă frământă ca nimic altceva ideea de ”unde ma îndrept?”. Și nu e vorba de strada pe care s-o apuc ca să ajung la covrigărie, ci e vorba de veșnicie. Mă fascinează ideea de transmigrație a sufletului și las aici un fragment dintr-o scrioare al lui Teophile Gautier pe care am găsit-o la finalul nuvelei Sărmanul Dionis.

Nu totdeauna suntem din țara ce ne-a văzut născând și de aceea căutăm adevărata noastră patrie. Acei cari sunt făcuți în felul acesta se simt ca exilați în orașul lor, străini lângă căminul lor și munciți de-o nostalgie inversă… Ar fi ușor a însemna nu numai țara dar chiar și secolul în care ar fi trebuit să se petreacă existența lor cea adevărată… Îmi pare c-am trăit odată în Orient și, când în vremea carnavalului mă deghizez cu vrun caftan, cred a relua adevăratele mele vesminte. Am fost întotdeauna surprins că nu pricep curent limba arabă. Trebuie s-o fi uitat.

Cred că am fost cândva grec fiindcă printre ruinele lor mă simt ca acasă. Probabil am fost poet, și unul încă destul de bun fiindcă încă mai tânjesc după laude. Visez poezii noaptea pe care regretabil le uit dimineața. Multe le las neterminate. Cred c-am uitat cum se scriu.