Spune-mi câte ceva despre tine.

Sunt Hakan, sunt student la medicină în București în anul 2 și sunt mentor pe platforma TeachU, la chimie.

Cum ai ajuns să îți placă chimia?

Eu și chimia, dacă pot să spun așa, avem o relație destul de veche. A început să-mi placă chimia în clasa a 10-a, odată cu chimia organică. Practic, chimia organică a fost intrarea mea în chimie, iar asta a surprins pe foartă multe lume, pentru că până atunci lumea nu se gândea la mine ca la un chimist. Și știu că m-a surprins inclusiv pe mine transferul ăsta către chimie. Chimia organică mi-a plăcut super mult și am devenit foarte repede pasionat de toate lucrurile care conțin carbon și ușor, ușor, lucrând și participând la diverse concursuri și olimpiade am observat că mă descurc destul de bine la ceea ce fac.

De ce m-am gândit să fiu mentor de chimie pe TeachU? În primul rând pentru că la asta mă descurc zic eu cam cel mai bine și pentru că de-a lungul timpului am mai predat și altor copii chimie și altele și am considerat că ar fi o continuare destul de bună pe TeachU.

Că tot ai pomenit de faptul că ai mai predat, cum s-a schimbat această experiență pentru tine de-a lungul timpului?

Da, prima mea experiență de predare a fost, culmea, în cadrul unui cerc de astronomie, căruia îi fac cu ocazia asta reclamă, Cercul Județean de Astronomie și Astrofizică Constanța, unde eu am fost mentor pentru primii doi ani și la a cărui inițiere am participat. Recunosc că la prima mea experiență de predare a fost greu. Aveam emoții, mi-era frică de modul în care vor reacționa copiii la ce urma să le zic, de situațiile alea în care urmau să mă întrebe ceva, iar eu nu știam ce să le zic. Cu timpul am observat că nu e așa rău și a început să îmi placă din ce în ce mai mult să interacționez cu copiii și să le răspund la întrebări, mi-am dezvoltat abilitățile pedagogice, ca să zic așa, și am devenit mai degajat în predare.

Și totuși, de ce ai început să meditezi? Ce te motivează să împărtășești ceea ce știi tu?

Pentru mine, personal, e mult mai mișto să știu că ceea ce am învățat eu poate să ajute și alte persoane din două motive, unul mai egoist și unul mai puțin egoist. Motivul egoist este că atunci când explic ceva ce eu știu că știu, iar cealaltă persoană o înțelege, mă bucur și mai mult că știu acel lucru. Motivul mai puțin egoist este că prin actul ăsta pe care l-am făcut eu, practic am făcut și alte persoane să înțeleagă subiectul respectiv, le-am dat puțin din pasiunea mea și din ceea ce eu știu; iar asta pentru mine era un motiv în plus de satisfacție, la fel ca pentru persoana căreia îi predam. Ăsta e motivul pentru care îmi place să predau și, în general, să povestesc despre pasiunile mele și chimie.

Deși ai atins deja asta când ai zis că a fost greu inițial, care ți se pare cea mai grea parte din a fi mentor?

Cred că cea mai grea parte din a fi mentor este primul contact pe care îl ai cu elevul. De ce? Pentru ca în momentul acela sunt două persoane care au așteptări – fie că vrei sau nu, o să ai o așteptare când vine vorba de predat – cel care ia meditații de la mine, cel care vrea să îi împărtășesc din informații și eu, cel care dă informațiile. Eu nu știu la ce să mă aștept de la persoana care o să fie în fața mea, nu știu de ce are nevoie, nu știu cât poate să înțeleagă, dacă o să înțeleagă ceea ce îi zic eu, iar persoana respectivă nu știe exact cum să interacționeze cu mine, dacă poate să-mi zică pe nume, dacă poate să mă întrerupă etc. Așa că eu cred că cea mai grea parte din activitatea de mentor e efectiv prima interacțiune, când deschizi camera sau intri în sala de curs și vezi toți elevii. În momentul ăla trebuie să vezi cum să interacționezi cu ei și să ajungeți la un numitor comun cât să fie ok pentru toată lumea. Apoi ceea ce urmează, când mai vorbești cu elevii respectivi, merge de la sine, curge. Dar cel mai dificil este începutul, cum ajungi să predai la un nivel astfel încât să fie ok pentru toată lumea sau cât să înțeleagă singura persoană cu care vorbești, în cazul TeachU.

Dar cea care îți place cel mai mult?

Cred că cea mai plăcută parte e atunci când reușesc să aduc cealaltă persoană să aibă o atitudine la fel de degajată cu subiectul și efectiv să poata spune orice-i trece prin cap fără teamă. Aia mi se pare cea mai plăcută parte, pentru că știu că nu e nicio problemă, că poate să-mi zică orice, eu îi răspund și astfel creăm o conexiune. Nu e o relație rece, formală, de “ce mă fac, am oră cu domnul profesor de la TeachU la ora 2 și trebuie să mă comport într-un anumit fel”. E mega-plăcut atunci când ajung să mă înțeleg ok cu persoana aia, ajungem să fim super-degajați, e ca și cum aș vorbi cu un prieten și i-aș spune: “hei, știi care e noua descoperire în chimie organică?”, “nu, nu mă interesează”, “dar eu vreau să-ți zic”.

Din experiența ta, ai observat că sunt anumite metode care funcționează mai bine atunci când transmiți informația?

Da, în general, cred că ceva ce e de la sine înțeles și care se poate aplica în orice conversație, este să menții contactul vizual cu persoana din fața ta. De multe ori am văzut că o persoană care explică are tendința să se uite și în alte locuri pentru a da impresia că gândește, dar asta nu prea prinde. Pentru mine, un lucru care ajută e să mențin contactul vizual și să folosesc tonalități cât mai variate ca să îl mențin mai atent. De exemplu, ridic vocea dacă e pe punctul să adoarmă: “hidroLIZA”, încerc să fac să nu mai fie monoton.

Tu ai vreun mentor sau vreun model care te inspiră, ca predare sau ca orice altceva?

Cred că printre primele persoane din evoluția mea ca elev și ulterior student a fost, culmea, domnul profesor Costel Gheorghe. El a fost primul cadru didactic care mă captiva cu totul în lecția lui. Dacă stau să mă gândesc la cele două ore pe care le făceam cu el, nu cred că a existat un moment în care să-mi scape atenția și să mă gândesc la altceva decât la cursul domnului Costel. Ceea ce mi se pare super. Și mă uitam și la cei din jur și toată lumea era foarte prinsă. Și asta datorită modului lui de a preda, de a fi super-carismatic și super-teatral. Dacă mă gândesc la un model de predare, mă gândesc la el, deși nu am avut ocazia de a-l avea pentru multa vreme, tot a fost o influență foarte mare pentru mine, pot spune asta.

O alta influență, mai constantă, a fost din partea unei materii la care nimeni nu s-ar aștepta din partea mea, la română: fosta mea doamna dirigintă din liceu, doamna Cîrligeanu. Deși mie nu-mi plăcea în mod deosebit limba și literatura română, era ceva în modul în care doamna profesoară povestea, își expunea ideile și interacționa cu noi, cu fiecare din noi, deși știa că fiecare din noi aveam nivele diferite de a înțelege literatura și conceptele pe care le prezintă, astfel încât toată lumea să fie încântată de ora ei. Astfel, cu toate că nu îmi plăcea prea mult limba română, o stimam pe doamna profesoară, pentru că reușea cumva să predea româna ca o poveste, dar nu una monotonă, ci una foarte captivantă. Iar să poți să iei o materie care nu e super plăcută de absolut toți elevii, româna sau chiar chimia pentru unii, și să o faci apetisantă, asta mi-a plăcut la dumneaei.

Ce înseamnă pentru tine educația?

Eu când mă gândesc la educație, la modul cel mai general posibil, ar fi orice situație în care o persoană care stăpânește anumite concepte, idei sau aptitudini, reușește să le împărtășească cu o persoană sau mai multe într-un mod eficient care îmbină utilul cu plăcutul, ultima parte fiind oarecum opțională. Ideea e să fie în stare să-și împărtășească înțelepciunea și aptitutinile cu un grup de oameni și să-i iasă. Și dacă vrea să facă asta, trebuie să fie foarte stăpân pe ceea ce face și să se vadă.

Vrei să urmezi vreo carieră pedagogică?

Asta cred că se putea deduce destul de ușor despre mine, dar da, mi-ar plăcea să predau. Să mă surprind peste 10-15 ani predând în fața unui grup de studenți, elevi. Chiar simt că mi-ar plăcea.

S-a schimbat în vreun fel percepția ta asupra ideii de educație, pedagogie, după ce ai devenit student?

O întrebare într-adevăr interesantă, trebuie să recunosc. Înțeleg ce vrei să spui. Odată ce am devenit student, lucrul care s-a schimbat la interacțiunea dintre noi și profesor era că nu mai era o relație la fel de strânsă între profesor sau seminarist și noi. La liceu era altfel, pentru ca diriginta reușise să creeze o legătură emoțională cu fiecare dintre noi. La faculate lucrurile se petrec într-o manieră mult mai rece, mai formală, mai fadă. Și totuși, la facultate am reușit să întâlnesc o serie de profesori și lectori care reușesc să-și facă treaba astfel încât să te îndrăgostești de persoana respectivă și de ceea ce face. Chiar dacă nu reușesc să lege o relație om la om, influențează un grup mare de oameni.

Un alt mod prin care mi s-a schimbat percepția despre educație este că, așa cum fac mulți, când eram mic asociam un profesor cu materia. Daca profesorul era nasol, nici materia nu-mi plăcea. Acum, de voie sau de nevoie, nu mai fac asta. Știu ca îmi place, de exemplu, fiziologia, iar chiar dacă profesorii nu sunt grozavi, eu știu ca mi-am deprins obiceiul de a învăța. Pentru că în liceu, tu înveți să înveți. Odată ce ești la facultate, cochetezi mult mai bine cu asta și o poți face singur.

Ai sfaturi pentru cei care nu găsesc metodele potrivite pentru a învăța, mai ales pentru autodidacți?

Eu le-aș recomanda să încerce tot ceea ce cred că i-ar putea ajuta: eu învăț mult mai bine singur, dar știu studenți care învață mai bine în grupuri de studiu. Un sfat general, pentru ca fiecare are un mod diferit de a învăța, este să fie perseverenți și să le structureze cât mai simplu: să înceapă de la concepte simple și să le ramifice în lucruri din ce în ce mai complexe. Pentru că ce vine ca un obstacol pentru toată lumea e că atunci când încerci să înveți o materie nouă, prima dată ești copleșit de toate lucrurile pe care nu le știi. Așa că eu aș începe prin a-i încuraja să pună accent pe lucrurile pe care le știu, lucrurile simple, ușor deductibile și să începe să și le organizeze, de la cele mai simple și ușoare chestii, iar apoi să vadă cum ele se conectează. Să învețe mereu esențialul, pentru că vor ramâne cu esențialul. Multă lume se stresează că nu a reținut un detaliu, o chichiță și trec peste ce trebuie să rețină de fapt. Ar trebuie să învețe esențialul, lucrurile care par simple, poate chiar prostesc de simple, dar care îi vor rămâne peste ani dacă le înțelege cu adevărat.

Iar pentru ultima întrebare, ai avea ceva de povestit din experiența ta de mentor, o întâmplare sau orice?

Da, vreau să povestesc ceva. Nu e legat de o întrebare pe care mi-am pus-o, dar e ceva ce m-a surprins legat de raportul dintre profesor și elev. La un moment dat, am fost voluntar la un proiect la facultate, în care mergeam la elevi de clasele 1-4 și le predam anatomie și fiziologie. Eu și alte două persoane ne duceam din clasă în clasă săptămânal și le predam anatomie. La un moment dat, am fost la o astfel de clasă, la care mai predasem de-a lungul timpului și, la ultima lecție, o fată, după ce am făcut îmbrățișarea de grup de la final, m-a întrebat: “tu ești cel mai tânăr, nu?”, “ dar de unde știi?”, “ păi pari cel mai apropiat de noi”. Mi s-a părut drăguț și impresionant cât de perceptibili pot fi copiii atunci când cineva reușește să se apropie de ei.