De ce să alegi să lupți pentru educație? Cauzele la care poți adera sunt infinite, iar unele sunt atât de grave încât să alegi tocmai educația pare un gest ce denotă snobism. Deși nevoia de educație stă mai aproape de vârful piramidei nevoilor lui Maslow decât de baza sa, felul în care se răsfrânge ea asupra soluționării problemelor ce țin de nivelurile inferioare ale aceleiași diagrame este greu de ignorat. 

Și pentru că prefer cuvintele ce par mici și ascund înțelesuri mari, reforumularea paragrafului anterior se face foarte simplu: cheia soluționării oricărei probleme stă în educație, iar lacătul ne este ascuns doar pentru că preferăm să nu-l vedem – e mai ușor de constatat că nu e nimic de făcut şi a trece resemnaţi mai departe decât de a eșua în mod repetat până la reușită.

Simt nevoia să dezambiguizez puțin termenul pe care am ales să-l dezbat. Nu rareori am întâlnit folosite interschimbabil substantivul „educaţie” şi arhicunoscuta expresie „cei 7 ani de acasă”, fie ei de fapt doar 6 ani şi 7 luni sau aproape 8 ani. Educaţia este departe de a se reduce doar la componenta ei academică, care este, de altfel, relevantă doar în anumite contexte. Şi mie mi-a fost greu să accept că în 99% dintre situaţii cunoştinţele mele de fizică cuantică sunt cel mult un aspect demn de menţionat când vrei să faci impresie (impresia că eşti nebun cu tendinţe masochiste pronunţate), dar ăsta e adevărul. Totuşi, formatul în care ai ajuns să capeţi aceste cunoştinţe furnizează celălalt element al educaţiei, fie că e vorba de o lecţie de la un profesor, o conversaţie avută cu cineva mai mult sau mai puţin specializat într-un anumit domeniu sau o carte pe care ai împrumutat-o de la un coleg sau cumpărat-o de la librăria aia drăguţă în care te pierzi cu orele câteodată, ca alteori să o părăseşti după 134 de secunde având sub  braţ chiar titlul pentru care veniseşi. În timp ce educaţia ta academică va fi cheia pentru drumul tău profesional, educaţia ta non-academică se va strecura în tot ce faci, va fi amprenta ta – o amprentă ceva mai maleabilă decât cea obişnuită, pentru că poate fi modificată (procedeul este însă de dificultate sporită). 

Deşi articolul ăsta pare deja să ridice în slăvi educaţia asta numită provizoriu „non-academică”, el vine din partea cuiva care a iniţiat un proiect în care celălalt tip de educaţie este promovat şi valorificat. E o contradicţie doar în aparenţă, pentru că vestea bună este că această delimitare este pur formală, născută din nevoia de a găsi cuvintele potrivite. De fapt, cele două vin la pachet, dar panglica şi hârtia de împachetat  nu sunt obligatorii, ele apar doar în cazul celor suficient de receptivi încât să le vadă. 

Aşadar, promovarea educaţiei nu se referă doar la învăţat, la bucăţile de informaţii pe care le pot furniza câteva şedinţe de meditaţii. Utilitatea lor este nepreţuită, ce-i drept, însă există şi un scop mai mare care înglobează toate visurile pe care oamenii au reuşit sau nu să le îndeplinească de-a lungul timpului pentru a obţine ceea ce cunoaştem sub exprimarea vagă de „o lume mai bună”. 

Eu cred că profa de chimie te va face să înţelegi cum stă treaba cu electroliza, pentru că asta e treaba ei. E plătită pentru asta şi dacă ai norocul să fie şi pasionată de ceea ce face, chiar o să-i iasă. Partea pentru care nu primeşte nimic palpabil e de fapt partea cea mai importantă. Te va face să înţelegi şi te va face să-i poţi face pe alţii să înţeleagă. Te va învăţa cum să explici, te va învăţa cum să te adresezi cuiva care te priveşte de parcă ai întreaga colecţie de cunoştinţe a universului sub ţeasta ta, dar şi cuiva care consideră că ceea ce doreşti să îi împărtăşeşti este un fragment inutil dintr-o poveste care nu-l interesa oricum. 

Ştiu că vei învăţa să foloseşti bisturiul şi foarfecele cu vârf încovoiat în timpul orelor de laborator de la biologie, vei vedea cât de diferită e realitatea de desenele tale pentru care până şi atributul „schematic” e binevoitor. Ăsta e scopul laboratorului. Dar vei afla cum e să faci parte dintr-o echipă şi ce trebuie să faci pentru ca activitatea echipei să se desfăşoare corespunzător, vei învăţa că ai dreptul să ceri ajutor şi vei simţi bucuria de a putea ajuta pe cineva. Laboratorului nu-i pasă de aceste achiziţii personale, însă tu ar trebui să ştii cât de mult contează ele.

Vei lua o notă satisfăcătoare în bac, vei cunoaşte exprimări elaborate şi citate ale criticilor binecunoscuţi, vei putea releva interpretări fascinante despre acţiunile şi viaţa unor caracactere fictive. Totuşi, dacă îţi permiţi să treci dincolo de acest prag al lecturii pe care scrie „bac”, vei putea integra adevăruri fictive ale unor autori reali în experienţa proprie, chiar dacă la prima vedere scopul este acela de a căpăta nişte abilităţi de hermeneutică şi nu de a reflecta în mod activ asupra implicaţiilor acestor interpretări. 

Vei învăţa de la alţi tineri ceea ce ai solicitat să înveţi şi vei lua notele dorite, eventual. Dar nu te vei rezuma la asta, vei continua să discuţi, pentru că vei descoperi că lumea depăşeşte cu mult programa şcolară. Vei vrea să cunoşti şi să înţelegi.

În final, oamenii vor pune în faţa şi după numele tău un roman întreg de titluri şi funcţii pe care le-ai dobândit din punct de vedere academic şi profesional. Dar tu vei şti că evoluţia ta nu constă doar în asta. Deşi acestea nu vor fi trecute pe cartea ta de vizită, oricât de mult ar merita de fapt, vei fi obţinut o serie de caracteristici indispensabile „lumii mai bune” la care se visează indefinit şi pe care le vei putea aplica acolo unde apar „adevăratele probleme ale lumii”.

Cum spuneam şi mai devreme, prefer să-mi exprim ideea şi într-un mod concis şi simplu, pentru cei care preferă să-şi petreacă timpul cumva mai productiv decât ascultând sau citind opinii obscure şi nepopulare. Aşadar, esenţa e cât se poate de succintă: educaţia are dublă semnificaţie, a şti şi a fi